Numele meu este Cristina Gherghel.
Poate ai auzit de cartea 14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă: Epoca de aur, eu sunt autoarea, Cristina G. - punct după G. Cu numele ăsta semnez cărțile mele.
M-am născut în Gherăești, județul Neamț, Moldova pe vremea comuniștilor. Ți-ai dat seama cred.
Pe lângă fi autor, sunt blogger și vorbitor motivațional în devenire.
Dar pe lângă a fi toate astea (fără să mă laud, Ha!), sunt a șaptea fiică și, respectiv, al zecelea copil a unor țărani născuți în 1935.
Țărani ce au văzut și trăit în primă persoană foarte multe schimbări de cârmă și evenimente majore în țara asta:
Poate ai auzit de cartea 14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă: Epoca de aur, eu sunt autoarea, Cristina G. - punct după G. Cu numele ăsta semnez cărțile mele.
M-am născut în Gherăești, județul Neamț, Moldova pe vremea comuniștilor. Ți-ai dat seama cred.
Pe lângă fi autor, sunt blogger și vorbitor motivațional în devenire.
Dar pe lângă a fi toate astea (fără să mă laud, Ha!), sunt a șaptea fiică și, respectiv, al zecelea copil a unor țărani născuți în 1935.
Țărani ce au văzut și trăit în primă persoană foarte multe schimbări de cârmă și evenimente majore în țara asta:
- al Doilea Război Mondial
- Abdicarea Regelui Mihai
- Venirea Comunismului
- Epoca de aur a lui Ceaușescu, despre care am scris 14 nuanțe de roșu
- Revoluția din 1989, care a culminat cu uciderea prin împușcare a cuplului dictatorial Elena și Nicolae Ceaușescu - asta s-a întâmplat în ziua de Crăciun
- Instaurarea Democrației - vorba vine
- etc.
Și, pe lângă a fi copil, din luna mai a anului 2019, sunt și cea care are grijă de mama 24/24.
Tata a trecut la cele veșnice în luna aprilie a anului 2018.
Dar nu de acum mă îngrijesc pe mama (sau de părinți), o fac de când eram mică, chiar dacă puțini înțeleg și cred când le spun asta.
Petrică (antepenultimul născut - a trecut la cele veșnice încă de tânăr), Sebi (mezinul) și cu mine (penultima), suntem cei care au locuit cel mai mult cu părinții, în momentul în care sănătatea lor începea să se deterioreze.
Încet-încet am rămas doar noi trei să ne ocupăm de casă, de pământ, de animale etc.
Tata avea servici, mama țesea iar noi ne ocupam de bunul mers al gospodăriei.
De când m-am născut, am avut un simț al observării foarte dezvoltat. De-a lungul anilor, acest simț s-a ascuțit și mai mult. Îmi studiam frații, surorile, părinții pe ascuns. Asta ca să înțeleg ce le place, ce-i face să sufere, ce-i mișcă, ce-i motivează etc.
Când am crescut puțin, aveam circa 11 ani, am început să mă studiez și pe mine.
Dar mi-au mai trebuit încă vreo 15 ani ca să-mi dau seama că am nevoie de ajutor ca să mă înțeleg. Și-atunci am început să studiez psihologia, concentrându-mă pe comportamentul uman că asta știam cel mai bine să fac. Chiar dacă nu-mă dădeam seama.
Datorită empatiei și intuiției înnăscute - trăsături foarte dezvoltate - vedeam ceea ce mulți n-au observat niciodată.
Sentimente și gânduri niciodată spuse.
Numai după 40 de ani, mi-am dat că sufăr de aphantasia (afantazia) - incapacitatea de a vedea imagini în minte, de a-mi aminti fețe, lucruri etc. - și de asta eram deosebit de sensibilă la comportamentul uman și sentimente.
E o poveste lungă despre care am să scriu în cartea „Ce ești azi, ai decis ieri”.
Adevărul este că am avut grijă de părinți mult mai mult timp și mult mai intens decât ar vrea să-mi dea cineva credit.
De aceea știu atât de multe și consider că pot ajuta foarte mult pe acei care au în grijă părinți care au devenit copii.
Urmărește-mă pe Facebook ca să afli când iese cartea și cum ți-o poți procura.
Intenționez să o ofer absolut gratuit celor care au nevoie de ea.
Trimiteți un comentariu